Declarația 392A o depun persoanele înregistrate în scop de TVA a căror cifra de afaceri efectiv realizată în anul precedent este inferioara sumei de 220.000 lei.
Declarația 392B o depun persoanele care nu sunt înregistrate în scop de TVA și au avut în anul precedent cifra de afaceri inferioară sumei de 220.000 lei.
Conform Codului Fiscal este considerată persoană impozabilă și are obligația depunerii declarației orice persoană care desfășoară, într-o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice indiferent de forma de organizare (societate comerciala, PFA, ONG pentru veniturile din activități economice)
Nu se depun formularele 392A și 392B în situația în care persoanele impozabile nu au desfășurat în anul de referință livrări de bunuri și prestări de servicii în interiorul țării și/sau achiziții efectuate din țară.
Începând din acest an declarațiile 392 A și B se pot depune și electronic descărcând programul de la adresa https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/392.html
Amenda pentru nedepunerea Declarațiilor 392 (A sau B) la termen este:
– de la 2.000 la 3.500 lei pentru persoane fizice
– de la 12.000 la 14.000 lei pentru persoane juridice