
Tema principală a controalelor inopinate şi a controalelor fiscale extinse efectuate de ANAF la firme au fost veniturile salariale, prin acesta înţelegându-se verificarea amănunţită a tuturor cheltuilelilor realizate de firme, fie că e vorba de cheltuieli cu prestarea de servicii de către PFA-uri, fie că e vorba de alte cheltuieli care pot fi considerate avantaje în natură ale salariaţilor. Mergând pe relaţia firmă – PFA, prin controale încrucişate există posibilitatea verificării naturii relaţiilor, dacă sunt relaţii dependente sau independente între firme şi PFA-uri.
Consecinţa reconsiderării activitaţii PFA ca fiind una dependentă este aceea că impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii vor fi recalculate la nivelul contribuţiilor salariale, fiind datorate solidar atât de angajator, cât şi de angajat.
Codul fiscal defineste activitatea independenta ca orice activitate desfășurată de către o persoană fizică în scopul obținerii de venituri, care îndeplinește cel puțin 4 dintre următoarele criterii:
- persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului și a modului de desfășurare a activității, precum și a programului de lucru;
- persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea pentru mai mulți clienți;
- riscurile inerente activității sunt asumate de către persoana fizică ce desfășoară activitatea;
- activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfășoară;
- activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacității intelectuale și/sau a prestației fizice a acesteia, în funcție de specificul activității;
- persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare și supraveghere a profesiei desfășurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea și exercitarea profesiei respective;
- persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terțe persoane în condițiile legii;
Sursa de documentare: Legea 227/2015 privind Codul fiscal Art 7 pct 3.